Bărbatul, heităr superior

Spread the love

Mie mi-e frică de bărbați.

O frică așa, nu chiar groază, ci mai degrabă o teamă constantă că după zeci de ani de la emanciparea noastră ajung să facă nește treburi mai bine ca noi. (Chestia cu emanciparea și feminismul este mult prea amplă pentru un paragraf, așa că o las pe altă dată.)

Și deci revin (mor ce-mi place textul ăsta!!!). Măh, bărbații ăștia ne-au detronat la tot ce înseamnă bucătărie, garderobă, timp petrecut în oglindă, cosmetică și coafură, social media și bârfă. Și asta ultima doareeeee…tare de tot.

Ca să vă asigur de temeinicia și veridicitatea acestei informații, vă spun că este concluzia primilor mei 40 de ani, trăind cu precădere printre muzicanți, constructori și polițiști. Nimic “din auzite”, toate constatate cu propriile simțuri (cum zice cartea că se face constatarea).

Am înțeles într-un final de ce marii dictatori (unii de prin zilele noastre) s-au înconjurat de femei. Unele mai dosite, altele mai expuse. De ce păstrătoarele de secrete și secretarele (pardon, asistentele personale) sunt femei. De ce asistentele, femeile de serviciu, „oamenii de lângă”, cei mai buni executanți (în foarte multe domenii), PR-ii (dă-ăăă…) sunt femei. Pentru că avem o calitate execpțională, numai bună de exploatat: ne știm adevărata valoare. Suntem cu o treptă mai jos decât ei, bărbații. 

De ce? Pentru că noi nu ne plângem ca bărbații, nu ne doare ca pe ei, nu suferim le fel de mult/tare când ne lasă iubi, nu răcim ca ei, nu ne lasă șalele când avem de dus un bax de hârtie sau mutăm vreun birou.

Nu ne revine memoria brusc și dintr-o dată când ne simțim atacate cum îi revine unui bărbat, care pus la zid spune tot despre toți. Și ce nu-și mai amintește, dar a auzit de la alții.

Nu suntem în stare să trădăm un prieten/partener/coleg așa cum o face un bărbat. 

Dar mai ales -și asta e pe bune!- nu suntem capabile noi, femeile, să ținem râca și ura precum o fac ei.

Caz real : A și B, astăzi septuagenari veseli. Faini amândoi, cu experiență de viață, fiecare cu traiectoria lui. Ceva rude îndepărtate, dar nu-și vorbesc din 1973 (sau cam de pe-atunci), că unul i-a zis celuilalt în public că a făcut ceva nasol, și l-a umplut de respect. Nu contează că toți cei prezenți atunci, acolo, au uitat sau au murit, ei nu-și vorbesc de 40 dă ani și se evită cu talent, iar când se întâlnesc se împarte „publicul” în două tabere.

Alt caz, tot real, cu protagoniști mai tineri. X nu-i răspunde lu’ Y la mesajul de whatsapp, sau i-a dat seen și gata, Y nu mai răspunde nimănui din anturaj la telefon zile întregi, ajungându-se  la sunat soția și întrebat dacă n-a murit. Cine e supărat? Y, evident, că de ce nu i s-a răspuns, că el nu sună că are pretenții, are o vârstă etc. După discuția jenantă “de după“, care cică face lumină și aduce împăcarea, Y nu salută o perioadă bună de timp.

D este atât de complexat de originile sale încât oricine face vreo remarcă despre zona de proveniență este aspru f…t. De când a devenit „cineva” este atât de răzbunător încât dacă vreodată, cu vorba sau cu fapta i-ai greșit, intenționat sau neintenționat, nu te va uita nici în ultimul stadiu de Alzeimer.

P este distrus de creierii capului (zice el), poartă toată durerea planetei pe umeri, nu poate iubi că nu a fost iubit în copilărie (sau așa ceva) și o arde pe sfaturi despre viață și relații, ajungând să adâncească orice crăpătură în relațiile multor bărbați din jur. Și nu pentru că le-o trage partenerelor.

Și ultima, promit. Z o place pe B, însă D, “ușor“ căsătorit, se bagă între ei, că știe el mai bine, face să nu mai fie nimic și îi promite lu’ B iubire veșnică și avioane de hârtie, numa’ ca să nu-și găsească fata un alt Z. Dar el nu face nimic să clarifice problema, că “nu poate“, și cine iese omul negru și neînțelegător din toată povestea? Fata, că nu pricepe durerea lui și ruperea în două la gândul unei furtuni în viața atât de liniștită.

Ja, și toți dictatorii au fost bărbați.

Deci…de asta noi suntem heităre “vulgaris”, iar ei sunt “superior”. 

Ne-au bătut la curu’ gol, și doar apariția celui de-al treilea gen va mai face puțină dreptate. Jefree, I’m waiting patiently!

Una peste alta, nu toți sunt la fel și gluma e glumă, dar va rămâne pe veci marele adevăr născut în piscinele din Mauritius : “haters are gonna hate anyway”!

P.S. cu toate astea, nu înțeleg de ce atât de mulți vor să fie femei…

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeia, heităr vulgaris

11 februarie 2020

%d