Arhitectul unui dezastru
Poate fi povestea lui Gigel, Ionel, Ninel, Titel sau toți la un loc, întâmplată oriunde, la orice fabrică, în orice loc de pe globul ăsta. Evident că este o fabulație cu stilou, așa că musai să fie tratată ca atare.
Gigel ăsta despre care fabulez e rezultatul societății și sistemului din care face parte, un self-made man care a prins oarecare curaj când a ajuns să se știe cu oareșce oameni influenți, care l-au ajutat când s-a impus și s-au folosit de el când a fost cazul. Nimic rău până aici, nu? Așa merg lucrurile, și până la urmă asta înseamnă quid pro quo.
Numai că Gigel a cam prins tupeu pe lângă curaj și a ajuns să creadă că lumea poate funcționa doar cum știe el, și numai el, iar toți ceilalți sunt niște puțiflenderi, niște diletanți care habar n-au de nimic. Pe lângă el au răsărit și “coriștii”, ăia de-i țin isonul, vreo 3-4, nu mai mulți, că timpul lui este și așa prețios, că na, respiratul aerului rarefiat din turnul de fildeș nu-i treabă ușoară.
Decât că aplaudacii lui sunt niște marionete triste, care fac praf doar în afara turnului, poate-poate reușesc să se impună în fața “pulimii”. Merită pomenit că Gigel este politically correct, așa că „inner circle-ul” lui e compus și din fete și din băeț’, cam jumi-juma, cu mici variațiuni, dar nu membri LGBTQIA+, că Gigel e refractar la noutăți din filmul ăsta.
Și mai trist e că Gigel a primit niște lecții din care n-a învățat nimic. La un moment dat și-a luat lumea în cap, și cu teamă-neteamă a ajuns să respire și el aer cu parfumuri scumpe, în orașe cu magazine GUCCI. Toată plebea se bucura de plecarea lu’ Gigel dar mai ales de oportunitatea de a-și deschide mintea, sau măcar să i-o lumineze alții, dar…FATAL ERROR! Gigel s-a întors unde și-a dus mutu iapa, și fix cum a plecat, așa a venit. A schimbat din aplaudaci, și după standard, i-a deboșat și pe cei noi, numa’ să le fie clar că există #decât un GÂNDITOR SUPREM. Ca ei să dea mai departe.
Cum arată lumea lu’ Gigel, în afara turnului lui? Cred că vă puteți imagina. Speculații, secretomanie, ochi bulbucați de mirare și șoc, mișcare browniană a soldățeilor, derapaje și haos…vorbe pe la colțuri, întâlniri de taină la discuții, șampanii puse la rece pentru pariuri de plecare, o veșnică neîncredere, cu o singură certitudine: nimic din ce e promis nu e sigur, vorbele n-au nicio valoare, sistemul de valori bazat pe cuvântul de onoare nu mai există decât în poveștile în care alții erau în locul lui Gigel.
Concluzia? Nimeni, nici măcar ăla de-a făcut piramidele n-are cum să-l egaleze pe Gigel ăsta la arhitectură. Doar că după anonimul ăla rămâne ceva, iar după Gigel, Ionel, Ninel, Titel sau toți la un loc rămâne doar dezastrul.