Sună demențial chestia asta, ”Women Empowering Women”. Tradus aproximativ, înseamnă femei care fac alte femei să fie puternice. În luna femeii, după părerea mea, despre asta ar trebui să fie vorba.

Suntem iubite, dorite și admirate de cei din jurul nostru, și tot ei ne fac să ne simțim bine în pielea noastră, indiferent de cearcăne, zile mai grele, nervi mai întinși, kilogramele mai multe. Chiar dacă, de multe ori, habar nu au cum ne simțim, de fapt. Ei nu înțeleg, că n-au fost genetic destinați să simtă chestiile femeiești. Cu toate astea, când ne e bine, de multe ori nu căutăm aprobarea lor, ci a celor…lalte.

Daaaaaa, căutăm aprobarea celorlalte femei, „alea” pe care le credem „concurența”, ale căror defecte le vânăm să ne bucurăm că poate, măcar o dată, nu le merge ca-n pozele de pe instagram. Mda, cam ăsta e adevărul, de ce să nu recunoaștem. Marea majoritate avem impulsul ăsta.

Mai de prin pandemie, când am avut o grămadă de vreme cu mine, mi-am dat seama cât e de greșită gândirea asta. Nocivă, ucigătoare de frumos, contraproductivă. Așa că am făcut câteva schimbări, în primul rând la mine, la câteva persoane din jur și apoi mi-am zis că se impune o schimbare totală a ideilor astea arhaice, dacă tot mă vreau modernă la 40+. Bravo mie, că mulțamul mi-a venit recent.

Acum ceva vreme, la începutul lui martie, am avut un concert pe scena Filarmonicii din Arad. Am avut vreo șapte colegi soliști pe scenă, dintre care 3 au fost fete. Le zic eu fete, de fapt sunt trei femei superbe, talentate și…tinere. Tinere de-alea, cu piele întinsă maxim, zâmbet perfect, spatele drept, xșpe mii de folouărși pe social media, talent cu carul și ce m-a impresionat cel mai mult, profesionalism. Femeile astea au fost cot la cot cu mine la repetiții, în pauze, la cafele…fiecare cu momentul ei, apoi momentul de final, împreună. Cu toate că sunt „ușor” din altă eră, nu m-am simțit niciodată ca o „aialaltă” lângă ele, și vorbim și de vreo 20 de ani diferență între mine și Alexandra, de exemplu.

Cred că fetele astea sunt din alt film. Poate generația e de vină. Am ajuns să le admir pentru tot ce am trăit cu ele, dar mai ales pentru cum m-au făcut să mă simt cu și lângă ele: EXTRAORDINAR. M-am simțit puternică pentru că m-au susținut. M-am simțit frumoasă pentru că mi-au spus-o. M-am simțit „mare” pentru că m-au aplaudat din suflet. M-am simțit întotdeauna fresh, pentru că nicio secundă, cu nicio privire, vorbă sau gest nu m-au lăsat să simt oboseala. Am simțit că strălucesc pentru că erau lângă mine, și m-au luminat cu privirile lor.

N-aș fi crezut vreodată că, stând lângă ele, o să învăț atât de multe despre…viață. Da, faptul că sunt tinere nu înseamnă că nu au avut experiențe interesante, din care am putut învăța ceva. Minunile astea de femei m-au cucerit și m-au făcut să le respect ca artiste, dar în primul rând ca femei.

Sper că voi putea fi pentru ele ceea ce au devenit ele pentru mine, împreună și individual: cineva care îmi dă forță, putere să înfrunt orice vine și încredere că, dacă ceva nu-mi iese bine, critica va veni constructiv și, cel mai important, sincer. Îndrăznesc să sper că, în doar câteva zile, mi-am mai făcut trei PRIETENE, și mi-am câștigat statutul de prietenă pentru Geanina -Gee- Giblak, Alexandra Drăgan și Mădălina Boroneanț. Poate nu vom apuca să ne vedem cât de des am vrea, dar cred că, orice ar fi, vor fi mereu la un telefon distanță.

Vă doresc și vouă, tuturor femeilor, să găsiți femei puternice, care să vă facă să străluciți pentru toți cei din jur, dar în primul rând pentru voi. La mulți ani!