„Ana” și operațiile estetice

Spread the love

Am o prietenă foarte dragă, mult mai tânără decât mine, adepta intervențiilor estetice. Trebuie să recunosc că arată senzațional, este o apariție care te lasă mască.  Bărbații întorc capul după ea când apare, femeile încep tirada de epitete. Este genul ăla de om care știe foarte bine ce face, ce atrage, dar mai ales ce vrea. Și ce-mi place cel mai mult la ea, i se rupe de ce cred ceilalți. O să-i spun…Ana.

Am întrebat-o cum a început-o cu schimbările, și mi-a spus povestea pe care o trăim multe dintre noi, zilnic. Totul a început cu un sincer „nu-mi place asta la mine”. Cine n-a gândit asta măcar o dată, e ipocrit/ă. Însă ea n-a vrut să rămână la stadiul de „mi-aș dori”.

În prima fază, a vrut buze mai cărnoase. A învățat să și le contureze ca să dea impresia de „fuller lips”. A urmat, evident, tatuajul, și de la „fuller lips” a ajuns în scurt timp la filled her lips” (injecțiile cu acid hialuronic).

Au urmat ochii. În primă fază machiajul, și în câțiva ani injecțiile cu tot felul (am uitat s-o întreb pe Ana ce nu și-a injectat).

A urmat fața, și astăzi este abonată la tratamentele de rejuvenare cu laser. Despre laser vă pot povesti și eu că l-am încercat, și efectul secundar al tratamentului este o piele tânără, proaspătă și mai fermă. Doare al nabii și te recuperezi greu, dar rezultatele sunt wow.

Ana nu s-a oprit, și în doi ani și-a modificat sânii, talia și și-a îndepărtat excesul de piele de deasupra genunchilor. Momentan ia o pauză, dar are doar 29 de ani, așa că are timp să mai ajusteze. La 60 de ani va fi ca Joan Collins sau Jane Fonda, pe care eu personal le iubesc.

Ceea ce mi se pare fabulos la Ana este atitudinea. Este 100% asumată și a ajuns să nu facă niciun secret din schimbările pe care și le-a plătit din banii ei, by the way. Știu despre ea că a fost un copil „normal”, cu tendințe de îngrășare, în adolescență ajungând poate un pic supraponderală. N-a vrut să rămână „normală”, a vrut să trăiască pentru ea și nu pentru ceilalți. Și mai ales, să fie fericită și mulțumită de ea însăși.

Până la urmă, nu asta vrem toți? Să fim mulțumiți de noi înșine? Să ne placă ce vedem în oglindă? Și dacă modul de a obține asta este legal, moral și ni-l permitem, de ce să nu profităm de minunile medicinii estetice?

Dacă eu aș face-o vreodată… Da, categoric, dacă nu mi-ar fi atât de frică. Am un talent natural de a dezvolta efectele adverse ale unui simplu algocalmin, așa că mă uit cu invidie și frică la toate cele care își fac tratamente de înfrumusețare extreme și operații estetice.

Da’ ce-ar zice lumea…am dezbătut pe larg subiectul într-o postare anterioară (dacă vreți să-l citiți/recitiți, faceți click AICI). Lumea își dă oricum cu părerea, vorbește că e gratis și zice să nu tacă. Până la urmă, e viața și corpul fiecăruia dintre noi și avem opțiunea de a decide ce să facem cu el. Sau pentru el. Și să plătească prețul, evident.

Povestea „Anei” începe cu un fard pe obraz. Și ambiția de a deveni cea mai bună versiune a ei. Și puterea de a pune în practică deciziile care să o ducă la rezultatul dorit. Și durerea în c… de părerea tuturor celorlați.

Bravo, Ana, oricine ai fi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d