#CoronaVirus și hârtia dă budă

Spread the love

Păi, am ajuns în punctul ăla în care totul este posibil. Se declară în scurt timp starea de urgență, Antenele prezintă scenarii apocaliptice cu raționalizări și pită pă economie și ca urmare românii dau iama prin magazine.

Pot să înțeleg că unii își amintesc cu groază vremurile de cartelă și n-ar mai putea trece prin așa ceva. Le-am prins și io, știu despre ce vorbesc. Rezonez cu cei care au trăit zilele revoluției, nebunia de la mineriade. Am învățat pe la facultă (la Goldiș, în Arad) ce și cum e cu starea de urgență, starea de necesitate, cazul fortuit, cine, ce, când, cum, de ce, semnificațiile și urmările, așa că pot spune că nu-s panicată.

Mă amuză maxim pozele și filmulețele care circulă pe whatsapp cu regulile de igienizare ale unor…să le spunem ustensile intime, recent am primit un mesaj cu compatibilitatea COVID-19 cu fiecare zodie (apropos, despre gemeni se zice că avem cea mai bună compatibilitate cu virusul, doar că azi îl avem, mâine nu ni-l mai trebe și-l facem să plece).

M-am distrat pe facebook cu Lucian Dănilă, căruia va trebui să-i cânt sub balcon (habar n-am cum ajuns la asta, dar trebe să mă țin de cuvânt cumva) când ajungem toți în autoizolare „pă cameră”, cum zice Gigi Popici. Sper să nu stai pe la etajul 8…

Sunt geniale postările cu necesarele care dispar de prin supermarketuri, facem haz de necaz din orice că deh, românii sunt inventivi, și după câteva conversații cu mai mulți prieteni am zis că nah, n-o fi dracu’ chiar atât de negru până la urmă.

Azi am ieșit puțin (a fost absolut necesar), și am intrat pe la LIDL. Nu era aglomerație, doar câteva rafturi devalizate și m-am îndreptat spre raionul de cosmetice. Îmi puneam în coș șervețele demachiante când mi-am dat seama că am trecut pe lângă un loc gol, pe partea dreaptă. Loc mare și gol, unde mi-am amintit că odată era plin cu chestii albe, veșnic la ofertă. Era sectorul cu hârtie de budă și role de hârtie de bucătărie. Care acum era măturat, curat și foarte gol. GOOOOOOOL!!!

Bă fete și băeț’ ce naiba aveț’ ? La ce dracu’ vă trebe atâta hârtie de budă ? De fapt, nici nu mai contează, oricum o luăm razna din orice, suntem panicari din naștere, și acum în sfârșit avem motiv serios. Am zâmbit și am mers la casă, am plătit, am ieșit și am ajuns acasă.

După faza cu hârtia de budă, apogeul l-a reprezentat poza pe care a primit-o de la o prietenă. Poză făcută în București. Comentariile sunt de prisos, suntem niște nebuni cu tone de hârtie de budă acasă. Singura mea consolare este că toată Europa a înnebunit, prietenele mele din Germania și Finlanda mi-au confirmat că nu mai există nicio rolă pe rafturile din alimentările lor.

Poate o să ne îmbălsămeze în hârtie de budă. Personal, o prefer pe aia cu miros de iasomie. Voi?

 

Comments

Bosko Banu Cornel
16 martie 2020 at 10:57

Isterie generală. Păcat ca oameni scolii si cu pretenții au dat chic.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d