Paris, l’inoubliable

Spread the love

M-am întors de ceva vreme din cea mai frumoasă excursie din ultimii…mulți ani. A fost o surpriză atât de mare, o oportunitate de a retrăi emoții speciale, de a respira acel aer pe care nu l-am găsit niciunde altundeva. În plină pandemie, în toată nebunia asta de 2020 în care n-am pus piciorul nici măcar în Budapesta, am ajuns la Paris.

Am prins o ofertă de nerefuzat, cu zbor de pe Timișoara, o excursie de două zile la un preț la care în alți ani reușeam cu greu să rezerv o cameră de 2*. Am prins-o pe site-ul Discover Turism, unde vă recomand cu căldură să faceți câte o vizită că cine știe? Poate prindeți ceva cel puțin la fel de fain. (Că veni vorba, de aceeași ofertă vor profita în câteva zile alți frumoși nebuni).

Am ajuns în orașul sufletului meu pentru a șasea oară, cred, și l-am găsit, în plină pandemie, poate și mai fermecător decât în celelalte dăți. I-am văzut oamenii – parizienii, clădirile, i-am revăzut obiectivele turistice fără turiști. Am băut cafea în curtea muzeului Petit Palais, am sorbit șampanie din pahare de sticlă la Sacre Cœur și în grădinile Tuileries, ne-am plimbat de mână pe Avenue de New York, admirând La Tour Eiffel prin frunzele și soarele de toamnă. Am mâncat tot felul de chestii absolut savuroase în Quartier Latin și am vorbit despre toate citatele faimoase din Pompidou. Am ajuns, în sârșit, și în Défense, am luat pulsul unei manifestații pe role și trotinete a tinerilor, am dormit maxim 5 ore/noapte, am bătut toate recordurile de mers pe jos și…wow, câte sunt de spus!

 

Le iau pe rând și pe scurt, o să las pozele să vorbească.

Toată lumea poartă mască, peste tot. În aceeași notă, dezinfectarea mâinilor la intrarea în magazine, hotel, alimentară, reprezentanță auto sau muzeu este obligatorie.

Ăștia n-au ambrozie…Attila s-a vindecat brusc de toate alergiile, și nu cred că din cauza trecerii de la bere la vinoase. Și n-au nici tânțari. O ard așa, pe șobolani, dar sunt de bun simț, ies numai seara și-s foarte învățați cu oamenii. Mult mai mici ca ai noștri.

Dacă tot nu-s turiști, s-au apucat să construiască, să vopsească, să repare.

Fără turiști, e curat. Asta pentru toți ăia care au ajuns la Paris din Arad sau alt oraș renumit pentru curățenie din țară și au comentat pe subiect.

Și boschetarii beau șampanie…

Cam atât îmi vine acum în minte, pentru că de fapt nu m-am întors încă. Cu sufletul sunt tot acolo. Pentru că, dacă mai aveam dubii, acum s-au risipit: Parisul a fost și va rămâne orașul sufletului meu.

 

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: